Sat, comuna Mihălăşeni, situat la circa şapte km nord de reşedinţa comunei, un km nord-est de satul Sarata Mihălăşeni, şase km vest, sud-vest de satul Ripiceni, pe stânga Pârâului Sarata.
Sat întemeiat pe marginea de sud-est a moşiei Zahoreni, din care făcea parte teritoriul actual al satului, parte care era în stăpânirea clucerului Mihai Dabija, în jurul gospodăriei căruia credem că s-a întemeiat satul, care este menţionat în 1838 cu numele Zahorenii, parte a clucerului Mihai Dabija[1].
Locuitorii vârstnici ai satului afirmau în 1974 că stăpânul moşiei pe care s-a întemeiat iniţial satul, la est, nord-est de vatra satului actual, se numea Mihai Dabija-Caraiman.
În anul 1841 satul purta numele Zahorenii Dabijei[2], în 1843 Zahorenii lui Dabija[3] apoi forme diferite pentru acelaşi nume (Zahorenii Căminarului Dabija, Zahorenii Dabijei, Zahorenii Dabijoaei) şi Zahorenii-Caraiman, în 1892[4], pentru a adopta numele Caraimanul din 1917[5].
Satul a cunoscut o dezvoltare lentă dar începând din 1900, când a început construcţia fabricii de zahăr de la Ripiceni, a liniei ferate Dîngeni - Ripiceni, pentru deservirea fabricii de zahăr, aici s-au stabilit o parte dintre lucrătorii veniţi la construcţia liniei ferate şi care apoi au fost împroprietăriţi în 1919-1922 când, alături de localnici, au primit loturi de pământ în stăpânire şi locuitori veniţi din satele Avrămeni, Bucecea şi Leorda. După această împroprietărire s-a stabilit vatra actuală a satului.
Serviciile religioase ale satului Caraimanul au fost asigurate de biserica din satul Sarata până în anul 2003. În anul 1999 a început construcţia bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, prin strădania preotului Ioan Alupoaie şi susţinerea materială a ctitorului Gheorghe Chelaru, din satul Mihălăşeni. Biserica a fost sfinţită la 19 noiembrie 2003.
Şcoala din satul Caraimanul s-a înfiinţat în anul 1924 şi a funcţionat cu intermitenţe, perioade scurte iar când îşi înceta activitatea, copiii mergeau la şcoala din satul Sarata-Mihălăşeni.
Din anul 1938-1939 şcoala a funcţionat fără întrerupere şi în acest sat, în casele unor săteni: Gh. Alexa (la Alexoaia), Gh. Iftimie, Tanase Melniciuc, Dumitru Câşlaru, Gh. Grădinaru. În anul 1933 s-a construit local propriu pentru şcoală, în care au învăţat copiii doar un an, căci şcoala a ars. După incendiu, copiii au mers câţiva ani la şcoala din Sarata, apoi s-a reînfiinţat şcoala care a funcţionat în case ale sătenilor până la darea în folosinţă a localului propriu, în 1958. Şcoala a funcţionat în permanenţă numai cu clasele I-IV.
[1] Catagrafia ţinuturilor (Moldovei) din 1838-1839 (ms. la ASI, fond Vistieria Moldovei, tr. 1423), op. 1619, fila 46r.
[2] Tăbliţi pe sate (pentru…) plata birului, în Foaia sătească a Principatului Moldovei III (1841), nr. 16, 22-26 adaos.
[3] Lista arătătoare de suma banilor ce se cuvin satelor din tot Prinţipatul Moldovei, pentru lucrul drumurilor în anul 1841, în Foaia sătească (1843), nr. 51-52 adaos, din 27 iunie.
[4] Legea pentru organizarea autorităţilor administrative exterioare, dependinţe de Ministerul de Interne, şi fixarea circumscripţiunilor administrative, în Monitorul Oficial (1892), nov., p. 4921.
[5] Rumänien. Landes-und wirtschaftsstatistische sowie topographische Übersichten. Bearbeitet von der Direktion des K. K. Öster Handelsmuseums, Viena, 1917.
